Agenția Servicii Publice
Agenția Servicii Publice amintește că începând cu luna septembrie 2023 s-a modificat procedura de verificare, înregistrare și actualizare a datelor din Registrul de stat al unităților de drept cu privire la beneficiarii efectivi ai persoanelor juridice cu scop lucrativ, ai organizațiilor necomerciale, întreprinzătorilor individuali și gospodăriilor țărănești (de fermier), fiind puse în aplicare noi formulare […]
Agenția Servicii Publice amintește că începând cu luna septembrie 2023 s-a modificat procedura de verificare, înregistrare și actualizare a datelor din Registrul de stat al unităților de drept cu privire la beneficiarii efectivi ai persoanelor juridice cu scop lucrativ, ai organizațiilor necomerciale, întreprinzătorilor individuali și gospodăriilor țărănești (de fermier), fiind puse în aplicare noi formulare ale Declarației privind beneficiarii efectivi ai unității de drept. Noile formulare a Declarației privind beneficiarii efectivi pot fi accesate aici.
Noi nu doar rezolvăm problemele – noi prevenim apariția lor
Majoritatea problemelor, cu care se confruntă antreprenorii, nu sunt unice, precum pare la prima vedere.
Experiența acumulată timp de mai mulți ani a specialiștilor noștri vă va permite să vă soluționați problema în cel mai scurt timp posibil într-un mod sigur. Lăsați o cerere sau contactați-ne prin telefon.