Care este suma fabuloasă încasată de companiile de microfinanțare
Companiile de microfinanțare au contabilizat un profit de 918 milioane de lei, cu 30% mai mult în nouă luni ale anului 2023 față de perioada similară a anului precedent, arată datele Băncii Naționale a Moldovei. Volumul total al creditelor acordate de instituțiile de credit nebancare a atins suma de 13,7 miliarde de lei, cu 20% […]
Companiile de microfinanțare au contabilizat un profit de 918 milioane de lei, cu 30% mai mult în nouă luni ale anului 2023 față de perioada similară a anului precedent, arată datele Băncii Naționale a Moldovei.
Volumul total al creditelor acordate de instituțiile de credit nebancare a atins suma de 13,7 miliarde de lei, cu 20% față de aceeași perioadă din 2022, transmite Știri.md cu referire la bani.md.
Microinvest a reușit să se mențină în fruntea pieței, înregistrând un profit de 253,1 milioane lei în comparație cu 197,4 milioane lei în aceeași perioadă a anului anterior, ceea ce înseamnă o creștere de 28,2%.
Pe locul doi se află compania Easy Credit, cu un profit de 181,9 milioane lei, în timp ce Sebo Credit a înregistrat o creștere semnificativă a profitului, aproape dublându-l față de anul precedent, ajungând la 83,4 milioane lei.
Alte organizații de credit nebancare notabile care au înregistrat creșteri semnificative ale profiturilor includ Express Leasing & Microcredit și Credit Rapid, cu sume de 47,5 milioane lei, respectiv 39,7 milioane lei.
Pe de altă parte, există și organizații de microfinanțare cu rezultate negative, cum ar fi Super Credit și Credit Nobil, care au înregistrat pierderi de 15,9 milioane lei, respectiv 10,7 milioane lei, similar cu rezultatele din anul precedent.
Aceste date arată că sectorul instituțiilor de credit nebancare rămâne unul dinamic și competitiv, cu anumite organizații care reușesc să-și consolideze poziția pe piață, în timp ce altele se confruntă cu dificultăți financiare.
Noi nu doar rezolvăm problemele – noi prevenim apariția lor
Majoritatea problemelor, cu care se confruntă antreprenorii, nu sunt unice, precum pare la prima vedere.
Experiența acumulată timp de mai mulți ani a specialiștilor noștri vă va permite să vă soluționați problema în cel mai scurt timp posibil într-un mod sigur. Lăsați o cerere sau contactați-ne prin telefon.